Gloria nu mai are martiri?

(sursă imagine: Rozystronka)

Mă aflam cu ceva timp în urmă într-o adunare… importantă. Evit să spun de intelectuali și veți vedea de ce. Se încing spiritele, oamenii fac atac la persoană, folosind literatura ca armă. Păcat! Literatura ar merita un loc de cinste, nu îngropată în manifestarea frustrărilor. Deja pierdeam șirul discuției, când, ceva mă trezește din hibernare: „Nu mai merită, domnule, să scrii. Nu mai merită și punct. Uite, eu am două manuscrise în sertar și nu le mai public pentru că nu se merită. Nici nu câștigi, nici nu ți se apreciază opera…” și discursul a mai continuat minute bune sub înflăcărarea revoltei. Acum eu ce-aș putea spune, să ne mai gândim oare la Eminescu? Trăia de azi pe mâine și primea înjurăturile de rigoare, ba încă una din impotezele morții sale, a fost tocmai invidia, deci n-am putea spune despre dânsul că beneficia doar de admirație și bogăție… și totuși … scria.

Mă opresc și mă întreb: dacă un Intelectual cu titluri și funcții, spune că nu mai merită să scrii doar pentru că din scris nu se câștigă, ce viitor mai are literatura? Mă gândesc că, poate, domnul intelectual (si e oare, în condițiile date, un intelectual autentic? nu dau numele, critic ideea, nu persoana), ar merita plimbat prin parcuri, unde mai vezi tineri cu chitara sub braț, prin biblioteci, pe la cenaclurile din librării, unde tineri sclipitori își împărtășesc ideile, creațiile literare care nu sunt deloc de neglijat; să vadă Tinerii, pe care domnia sa îi acuza că nu citesc, că n-au ce scrie pentru că nu au vârsta necesară („nu poți scrie, domnule, la 20 de ani, nu ai ce scrie la vârsta asta”), să-i vadă deci, pe acești scriitori de 20 de ani, care se adună în astfel de locuri, deși au aflat de la domnia sa, și de la alții ca dânsul, că din scris nu se câștigă.