Fă, doamnă!

1503991_651412374923712_1363388367_n

(Sursă imagine: Rozystronka)

1 Martie și toate urările de bine, de parcă doar în martie trebuie să curgă cu fericire, bani, sănătate, căldură. Vine 8 Martie și ne vom aminti că avem o mamă, o soție, o iubită….da, da tot aia care te cicălește, nu face ciorba bună sau are pretenții prea mari de la tine, de la viață în general dar mâine trebuie să ne amintim de femeile de lângă noi și să le urăm iar de bine, de sănătate și fericire…Doar mâine!

Acesta nu este un mesaj feminist căci, păcătoasa, are și ea defectele ei. Vrea bomboane indiferent de e sau nu la regim, buchetul de flori trebuie sa fie musai unul care să impresioneze vecinele și inelul trebuie să fie cu un bolovan din cel mare și scump. Această categorie de femei așteaptă pururi să fie domnită: „Doamna, x! Doamna, y” și vai de cel care dă peste vreo Domnișoară și-o numește Doamnă. Doamnă, Domnișoară oricum ar fi, numai pe nume să nu-i spui că se duce naibii toată aura ei de Divă.

Fă, Doamnă, (fă e spus pentru a te oripila, să ți se ducă aerul asta de divă că doar nu trăiești în telenovele) ziua ta e în fiecare zi și deși nu crezi, lăcrămioarele miros mai bine decât florile de import, și inelul din hârtie, făcut simbolic dar sincer, are mai multă valoare decât bolovanii scumpi aduși de vreun Don Juan ce-și ține-n buzunar lista de cuceriri.

Fă, Doamnă, pentru tine s-au creat sărbătorile astea meschine: 1 Martie, 8 Martie, !4 Februarie. Bucură-te sau plangi, dar asta este tot ce ai, vreo două sărbători în care ți se spun povești și ca orice poveste, toate sunt minciuni frumos împachetate.

Despre absențe

7068_457986080973584_839941511_n

Absențele sunt cele mai sănătoase. Chiar și cele din catalog dacă sunt educate și bine dozate. Ce e o absență educată? Este o oră pe care ți-o petreci frumos. Nu, nu este un îndemn la chiul, să zicem că și elevii au nevoie de mici momente de răsfăț pe care, hai să fim realiști, cu cât le sunt mai interzise, cu atât sunt mai dorite.

Dar să părăsim subiectele controversate. Și oamenii mari au nevoie de absențe. Acele momente când te retragi într-o umbră și rămâi închis acolo până… până faci revizia ultimelor zile, luni, ani. Este un moment în care îți dai seama cum ți se cerne viața. Ți se schimbă gusturile, realizezi că de fapt culoarea preferată este galben și nu verde, pentru că de ea îți este cel mai dor cât stai închis în umbra ta; vine acel moment când melodia preferată nu mai e atât de preferată și acea clipă când prietenul cel mai bun… ei bine, da, nu mai e atât de bun prieten. Absența e un moment în care îți bat la ușă strigând: „Hei, mai trăiești?” oameni pe care abia de-i salutai și vezi cum prietenii cei buni se fofilează „că n-am vrut să te deranjez!”, dar nu chiar așa.

Și plecările în vacanță sunt tot un soi de absență sănătoasă. Când te întorci, casa ta prafuită în lipsă, îți pare mai dragă deși, la plecare te enerva tapetul cel vechi și mobila care nu mai era chiar pe gustul tău. Decorurile vechi devin întotdeauna noi după scurte absențe.

În tot acest amalgam de schimbări, nimic nu e mai frumos, mai îmbătător, decât să strigi cu fiecare celulă: „M-am întors!”

„Dragă” – o țoală frumosă

La_Catrina_sylviaji(sursă imagine: Jose Guadalupe Posada)

Ne îmbrăcăm în hainele cele mai bune în zilele de sărbătoare, ne îmbrăcăm în negru când pierdem persoane dragi, ne îmbrăcăm durerea cu un zâmbet și uneori, fericirea o îmbrăcăm în lacrimi. Fiecare sentiment are haina lui. Răutatea îl îmbracă pe „dragă”. „Dragă, aș vrea să te ajut dar nu pot” (sigur că poate, dar nu vrea) sau „Cum dragă, n-ai auzit?! Vai, dar eu știam de mult” (vezi dacă nu ești informat/ bine pregătit?) sau „Drguță, nu asta am vrut să zic” (e clar că ai carențe la nivel de inteligență dacă nici lucrurile banale nu le pricepi). Dincolo de amabilitatea afișată, rămâne putreziciunea sentimentului. Omul a fost și va rămâne  un animal mânat de instincte, și unul dintre cele mai puternice instincte este acela de a domina. Va încerca mereu să epateze chiar dacă asta va însemna să lovească mișelește pe la spate. Cu un zâmbet de 100 de dinți, cu un glas mieros îți va pune piedică la prima șansă pe care o va avea.

„Dragă” nu îmbracă doar răutatea. Îmbracă și parvenitismul. Oamenii care peste noapte au ajuns pe o treaptă mai sus, vor dori, cu amabilitate, să dovedească faptul că sunteți egali deși, este Evident, că nu este așa: „Aș vrea să ne întâlnim dar, dragă, sunt așa ocupat/ă, nici nu știu unde să te așez în agendă..” acesta este un moment în care trebuie să înțelegi, nu mai e vremea pe când împărțeați un covrig, acum ești doar un loc în agendă și asta este deja o onoare.

Cu „dragă” ajungi să vorbești despre Prietenie ca despre o specie pe cale de dispariție și asta este înfiorător.

Furt calificat

551725_413951251994661_756732381_n

(sursă imagine: Rozystronka)

De  pe biroul plin de hârtii dezordonate (că doar așa-i stă bine unui jurnalist), de la tastatura laptop-ului îngrămădit în dezordine, pleacă pe firul invizibil, primele litere:

Mulțumesc de accept!

Firul invizibil le poartă către o cameră mică, în care dorm păpuși colorate (că doar așa-i stă bine unei domnișoare):

  • Cu plăcere! (Se tastează de la calculatorul vechi, model antic și de demult.)

Firul invizibil nu poate aduce și zâmbetul jurnalistului, nici râsul lui șugubăț, de băiat tânăr și pus pe șotii, dar pe ecran apar fețe galbene care zâmbesc.

  • Sunteți pus pe șotii.
  • Gata! Nu mai zâmbesc.
  • Atunci râdeți cu toată gura.

Și iar firul invizibil este neputincios în a transmite râsul tânărului jurnalist.

  • Fotografia de profil este o lucrare, sau chipul tău? Poți să nu răspunzi.

Parcă te superi pe firul invizibil că nu aduce și sunetele, totuși, de la tastatura cea veche pleacă răspunsul:

  • Și dacă răspund, pot să mint.
  • Corect!
  • Daaaar, e doar o poză furată de pe net. Și am răspuns și am fost și sinceră.

După alte câteva replici apreciative, prea apreciative, pe care din modestie le omitem, firul invizibil aduce întrebarea fără răspuns:

  • Nu știi cine este autorul? (imaginii de profil, căci ea era lăudata și apreciata, deci modestia poate o fi fost invidie, dar nu vom ști cu certitudine niciodată)
  • Nu! Nici nu mai știu de unde am furat-o.

Urâcios și nedrept fir invizibil ce nu poartă cu el râsul puternic al mai tânărului jurnalist fără chip.

  • Cum sună: „Poza de profil e furată! Nici nu mai știu de unde”
  • Asta înseamnă că am furat din mai multe locuri.

Și după alte valuri de râs neauzit:

  • Furi mult?
  • Câte puțin în fiecare zi.
  • Măcar ești consecventă.
  • Și sinceră.
  • A fura sincer… E ceva!

Firul invizibil nu poartă nici râsul cristalin al fetei. Mai tânărul jurnalist, nici habar nu are că, în timp ce râde, pe firul invizibil pleacă, în mod fraudulos dar sincer, poza lui de profil.

Săcretul, Şotea, Hâdache, Năpustul, Spurc, Şotcă, Ucigan, Bedă, Benga, Carcandilă

Mesmeea Cuttita's Blog

Mergând, acum aproape un an, cu niște prieteni, la Sibiu, la spectacolul „Maestrul și Margareta” (pus în scenă de regizorul Zoltan Balasz), am povestit (pe drum) cu haz despre multele nume pe care le are diavolul în românește. Iată-le (lista e impresionantă și e alcătuită, în principal, de reputatul Vasile Bogrea):

Satană,Diavol, Naiba, Demon, Aghiuţă, Necuratul, Încornoratul, Tartor, Belzebut, Scaraoţchi, Michiduţă, Nichipercea, Pârlea, Sarsailă, Faraon, Idol, Împeliţatul, Mititelul, Nefărtatul, Nevoia, Pârdalnicul, Procletul, Pustiul, Vicleanul, Cel de pe comoară, Cel din baltă, Ducă-se pe pustii, Ucigă-1 crucea, Bată-1 crucea, Ucigă-1 toaca, Mamon, Săcretul, Şotea, Hâdache, Năpustul, Spurc, Spurcat, Şeitan, Şotcă, Ucigan, Bedă, Benga, Carcandilă, Mutul, Pocnetul, Sarsan, Scaloi, Slactafur, Împiedicătorul, Nepriitorul, Păcatul, Lucifer, Vătaful, Bulicheriu, Cotilici, Desachii, Dodielnicu, Fesache, Găvozditul, Goidilă, Handrea, Hanţu, Hanţiutul, Moflea, Manghina, Palima, Paftaru, Sana, Chioru, Bestrega, Budura, Frângă, Ghitcu, Zgaiba, Zgâmbea, Matracuca, Veliar, Suca, Daracu, Izicuţă, Triscatarat, Benghisul, Hicleanul, Antihrist, Codică, Cornilă, Cornea, Pedicaşul, Întunecilă…

Vezi articol original 162 de cuvinte mai mult

România, de la opincă la O.K.

10919033_1022758867739811_2564343882082051681_n

(sursă imagine: Rozystronka)

Vorbind despre România, vorbim despre identitatea națonală iar la acest nivel se realizează, inevitabil, o diviziune: unii vorbesc despre tradiționalism (însemnând plugușorul, steaua, coliba și opincile, neapărat cântecul lăutarilor) ca mod de conservare a indentității naționale; alții, vorbesc despre evoluție, despre europenism ca cea mai nouă modă apuseană, asumându-și alterarea identității naționale. Toate acestea se regăsesc în fiecare dintre noi, în egală măsură.

Pentru a fi mai clar să privim doar aspectul lexical al limbii române. Asistăm astăzi, la un mariaj al limbii române, la constituirea unei neo-limbi române, creată de acele „identități cu cratimă” (ex. româno-italieni).

Cuvinte precum O.K., nașpa, invadează azi vocabularul român. Venit din patria căpșunelor, inventatorul neo-limbii române, trebuind să-și demonstreze nivelul ridicat de inteligență, că a însușit bine o limbă străină, va pronunța [parmigiano] când avem și noi „parmezan”.

E clar că trăim o perioadă în care limba nu mai e cea vorbită de Moromete. Nu putem spune: Calculatorul meu este dotat cu un șoricel, pentru că avem intrat în vocabular cuvântul „mouse”. Dar parcă nici lui Moromete nu i-ar veni bine expresii precum: Catrină, ce cool ești cu basmaua asta red. 

Au intrat și vor intra permanent cuvinte într-o limbă sau alta, atâta vreme cât oamenii circulă și comunică. România se află acum pe drumul micilor butaforii, deoarece COOL nu va reuși să anihileze cuvinte precum FRUMOS, dar omul trebuie să înțeleagă că aceste împrumuturi și influențe sunt necesare, chiar pozitive, atâta timp cât nu devin exagerate.

Gloria nu mai are martiri?

10014867_290667747763531_65959723199551115_o(sursă imagine: Rozystronka)

Mă aflam cu ceva timp în urmă într-o adunare… importantă. Evit să spun de intelectuali și veți vedea de ce. Se încing spiritele, oamenii fac atac la persoană, folosind literatura ca armă. Păcat! Literatura ar merita un loc de cinste, nu îngropată în manifestarea frustrărilor. Deja pierdeam șirul discuției, când, ceva mă trezește din hibernare: „Nu mai merită, domnule, să scrii. Nu mai merită și punct. Uite, eu am două manuscrise în sertar și nu le mai public pentru că nu se merită. Nici nu câștigi, nici nu ți se apreciază opera…” și discursul a mai continuat minute bune sub înflăcărarea revoltei. Acum eu ce-aș putea spune, să ne mai gândim oare la Eminescu? Trăia de azi pe mâine și primea înjurăturile de rigoare, ba încă una din impotezele morții sale, a fost tocmai invidia, deci n-am putea spune despre dânsul că beneficia doar de admirație și bogăție… și totuși … scria.

Mă opresc și mă întreb: dacă un Intelectual cu titluri și funcții, spune că nu mai merită să scrii doar pentru că din scris nu se câștigă, ce viitor mai are literatura? Mă gândesc că, poate, domnul intelectual (si e oare, în condițiile date, un intelectual autentic? nu dau numele, critic ideea, nu persoana), ar merita plimbat prin parcuri, unde mai vezi tineri cu chitara sub braț, prin biblioteci, pe la cenaclurile din librării, unde tineri sclipitori își împărtășesc ideile, creațiile literare care nu sunt deloc de neglijat; să vadă Tinerii, pe care domnia sa îi acuza că nu citesc, că n-au ce scrie pentru că nu au vârsta necesară („nu poți scrie, domnule, la 20 de ani, nu ai ce scrie la vârsta asta”), să-i vadă deci, pe acești scriitori de 20 de ani, care se adună în astfel de locuri, deși au aflat de la domnia sa, și de la alții ca dânsul, că din scris nu se câștigă.

Precedentul, un anticoncepțional social

562587_3644295142742_437584117_n(sursă imagine: Rozystronka)

Aprige vremuri trăim, nu pentru că ar fi rele, ci pentru că până acum s-a trăit cam tot ce se putea trăi. Marii deschizători de drumuri, au descuiat deja toate porțile, ferestrele, au bătătorit cărările.
Vrei să scrii o carte, ajungi la jumătate și descoperi că a fost cineva înaintea ta care a spus deja povestea; vrei să impresionezi o domnișoară cu o declarație deosebită, aflii că un menestrel îți cântă vorbele pe vreun CD.
Și de-ar fi doar astea, parcă n-ar fi așa rău. Dar Precedentul apare și stârpește orice inițiativă ai avea: mulțumirea este Mită, zice Precedentul; stai la masă cu o persoană de sex opus, Precedentul vă cuplează; vrei, într-un act de sinceritate, să-ți manifești aprecierea ce o porți cuiva, vine Precedentul și te-acuză că ești lingușitor și lista „marilor păcate” rămâne deschisă.
Pare imposibil să mai construiești ceva nou, e sterp pământul vieții, e o vreme în care minciuna, știută a fi minciună, are drepturi, iar sinceritatea, ticăloșie e considerată. Aprige vremuri trăim și-n vreme ce vă scriu, îmi bate în geam Precedentul…